VIDEO. Cum arăta Adela Popescu în perioada în care juca în telenovele! Tu îți mai aduci aminte?

18 09. 2020, 12:02

Pe lângă faptul că este o prezentatoare TV de succes, Adela Popescu este cunoscută și pentru talentul său actoricesc. Frumoasa blondină a dat viață de-a lungul timpului multor personaje în cele mai urmărite telenovele românești. Recent vedeta a publicat câteva fotografii din urmă cu aproape 15 ani, pe vremea când producțiile din care făcea parte aveau un real succes. 

Adela Popescu nu mai are nevoie de nicio prezentare. Frumoasa blondină a reușit să cucerească inimile fanilor săi de-a lungul timpului și a demonstrat că poate să aibă o carieră de succes atât ca actriță cât și ca prezentatoare TV sau cântăreață. Și pe plan personal Adela Popescu se poate considera o femeie împlinită, pentru că are o familie extrem de frumoasă și unită.

Adela Popescu a apărut pentru prima dată pe micile ecrane în cele mai de succes producții românești. Telenovelele ”Numai Iubirea” sau ”Iubire şi onoare” i-au adus blondinei admirația publicului, care a iubit-o încă de la prima sa replică.

Lla 15 ani de la difuzarea producțiilor, vedeta își amintește cu drag de acea perioadă și a ținut să împărtășească totul cu fanii de pe rețelele de socializare. Pe contul său de Instagram a publicat mai multe fotografii cu ea din serialele românești și totodată a scris un mesaj plin de emoție: ”Doamne, ce “alta” eram acum cincisprezece ani. ? Se redifuzeaza “Lacrimi de iubire” si cu ajutorul @fanclubadelapopescu am reusit sa revad imaginile acestea. V-ati uitat la serial? Cati ani aveati atunci?”, a scris vedeta.

Adela Popescu, poveste de dragoste pe platourile de filmare

Pentru cei care nu își mai aduc aminte, Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au cunoscut pe platourile de filmare a unei dintre cele mai populare telenovele românești, ”Iubire şi onoare”, acum mai bine de 10 ani. La vremea respectivă s-a vehiculat în presă că cei doi ar fi început o relație, însă nu a fost confirmată imediat.

„I-am explicat de atâtea ori că am cunoscut-o și m-am îndrăgostit de ea naturală, nemachiată, nedormită, nemâncată și ea tot insistă să întârziem 10 minute de fiecare dată când ieșim în oraș, să-și mai retușeze puțin genele sau rujul. Nu am înțeles niciodată de ce face asta, nici ea, nici alte femei. Să fie mai frumoasă decât e? Mai greu. Cert e că îmi place de ea așa drăguță, cum se chinuie în fața oglinzii, să îmi facă mie pe plac, când eu mă topesc și când o văd cu cearcăne, ciufulită, în pijamaua ei cu ursuleți”, spunea Radu Vâlcan.